Ioana SCUTELNICU
Ioana SCUTELNICU este studentă a Universității ,,Babeș-Bolyai’’, la Masteratul de Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Și-a descoperit pasiunea pentru psihologie încă de când era elevă în clasa a VI-a, așa că imediat după terminarea liceului, în anul 2013, s-a înscris la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, absolvind în anul 2015, prin parcurgerea simultană a primilor doi ani de facultate.
Este o fire foarte activă, cu o dorință profundă de a ajuta, evidențiată încă de când era elevă în clasele primare, implicându-se de atunci în activități în folosul comunității. Implicarea în activități de voluntariat a devenit și mai intensă de la începerea facultății, devenind membră a diferitelor organizații non-guvernamentale, precum Asociația Studenților Psihologi din România, Federația SHARE, Biroul pentru Studenți cu Dizabilități, Fundaţia Noi Orizonturi, Clubul Impact, Cognosis, “Let’s do it, Romania!”, Fabrica de zâmbete, Societatea Studenților Europeniști, AIESEC, Cercetașii Munților ș.a. De asemenea, a participat la organizarea mai multor evenimente importante (European Youth Forum, Conferința Internațională de Biologie Moleculară, Congresul Național al Studenților Psihologi, Festivalul Untold, Festivalul Luminii, Festivalul 18+, Festivalul GhibStock etc.).
A participat la proiecte internaționale precum ,,Youth Well-Being Training Course”, în Marea Britanie, în anul 2015 și a urmat cursurile școlii internaționale de vară “Implicit Cognition” în anul 2014.
În timpul facultății a început o cercetare cu privire la activarea și utilizarea mecanismelor defensive într-o sarcină cognitivă, ale cărei rezultate le-a prezentat în cadrul Conferinței Internaționale a Studenților Psihologi. De asemenea, a fost membră a diferitelor cercuri științifice (Cercului de Neuroştiinţe Cognitive, Cercul de Psihologie Clinică, Cercul de Psihologie Cognitivă, Cercul de Psihologia Dezvoltării) în cadrul cărora a participat la ședințele periodice, a realizat proiecte de cercetare, a analizat articole ştiinţifice şi şi-a dezvoltat abilităţile de comunicare eficientă şi de colaborare.